UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE FIZICĂ


CIVIS
Universitatea din București (România) face parte, împreună cu alte 10 universităţi:
  • Universitatea Aix-Marseille (Franța),
  • Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (Grecia),
  • Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia),
  • Universitatea Autonomă din Madrid (Spania),
  • Universitatea Sapienza din Roma (Italia),
  • Universitatea din Stockholm (Suedia),
  • Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania),
  • Universitatea din Glasgow (Marea Britanie),
  • Universitatea Paris Lodron (PLUS) din Salzburg (Austria),
  • Universitatea din Lausanne (UNIL) (Elveţia),
din rețeaua CIVIS a universităților europene.

Comunitatea universitară CIVIS are în prezent aproximativ jumătate de milion de studenți şi peste 70.000 de membri la nivel de personal (incluzând peste 37.400 de cadre universitare și cercetători) a căror expertiză, cunoștințe și valori comune nu numai că vor consolida rolul CIVIS în conturarea viitorului învățământului superior, dar vor aborda provocările societale esențiale și practice.

Universitățile membre ale rețelei CIVIS se angajează să implementeze principiile statuate de procesul Bologna, în vederea integrării în procesul de creare a unei zone de învățământ european superior. Universitatea Civică Europeană poate fi văzută ca un spațiu al educaţiei responsabile şi inovative, al cercetării, al schimburilor culturale și al acțiunii cetățeneşti în Europa, de la Marea Baltică la Marea Mediterană, fiind mereu conectată la tot ce se întâmplă în lume, la cetățenii și instituțiile ei.

Rețeaua CIVIS va consolida și legăturile existente în cercetare între universitățile componente, prin interdisciplinaritate și infrastructuri comune de cercetare și finanțare, menite să stimuleze proiectele dezvoltate în parteneriat.
Mai multe informaţii despre CIVIS găsiţi aici
Pentru acţiuni CIVIS de posibil interes, consultaţi paginile web




© Facultatea de Fizică - Universitatea din Bucureşti