UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE FIZICĂ


Acte adiționale pentru solicitările cu privire la perioada de întrerupere și/sau prelungire, valabile începând cu data de 20.11.2025

Act adițional cu privire la activitățile obligatorii, care se completează de către toți studenții-doctoranzi înmatriculați înainte de 2025/2026, începând cu anul universitar 2021/2022
Acest act adițional, valabil începând cu data de 20.11.2025, se completează înainte de introducerea în contractele de studii ale acestor activități obligatorii.
Referitor la numărul minim de activități, se va avea în vedere următorul calcul:
- pentru studenții-doctoranzi înmatriculați în anul universitar 2021/2022 se vor preciza cel puțin 2 activități;
- pentru studenții-doctoranzi înmatriculați în anul universitar 2022/2023 se vor preciza cel puțin 4 activități;
- pentru studenții-doctoranzi înmatriculați în anul universitar 2023/2024 se vor preciza cel puțin 6 activități;
- pentru studenții-doctoranzi înmatriculați în anul universitar 2023/2024 se vor preciza cel puțin 8 activități.
Dacă activitățile indicate au fost efectuate în perioada 2021-2025, cererea aferentă (menționată in actul adițional) va include denumirea activităților și data la care au fost efectuate.
Având în vedere schimbarea contextului legislativ si restricțiile ce rezultă din situația economico-financiară, dar și ținând cont că nu există de la bugetul de stat o alocare specială dedicată burselor sociale pentru studenții-doctoranzi si în consecință la nivelul CSUD nu există un buget aprobat pentru acordare de burse sociale studenților-doctoranzi,
Metodologia de acordare a burselor și a altor forme de sprijin pentru studenții doctoranzi ai Universității din București, aprobată în 2019, a fost suspendată conform aprobării Senatului Universității din București în ședința din data de 17 decembrie 2025

Oferte de burse de doctorat ale Guvernului francez. Date suplimentare gasiti aici

A fost lansată selecția centralizată pentru stagii de practică/plasament Erasmus+ de lungă si scurta durată 2025-2026 !

Mobilitati ERASMUS+CIVIS 2025-2026
Detalii privind procesul de selecție pentru mobilități de studii Erasmus+ CIVIS pentru anul academic 2025-2026 se gasesc aici. Aceste mobilitati se adreseaza si doctoranzilor (vezi link-ul din anunt privind locurile alocate pentru Universitatea din București) !

Parteneriatul Franco-Român „Hubert Curien-Brâncuși” (PHC)
Propunerile de proiecte se pot depune la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) până la data de 11 martie 2024, ora 16:00.
Perioada de derulare a proiectelor este 2024 – 2025 (până la data de 31 decembrie 2025).
Lista integrală a documentelor solicitate si alte detalii poate fi accesată aici.
Burse de Excelenta ale Guvernului Francez
Apel deschis pentru candidații care realizează o teză în cotutelă sau în co-direcție
Data-limită de transmitere a candidaturilor, la adresa de e-mail bourses.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr este luni, 4 martie 2024

Bursa The Bracewell Travelling Scholarship, pentru anul universitar 2023–2024
Termenul limită pentru a aplica: 31 mai 2023
Prezentare a burselor de cercetare oferite de fundatia Alexander von Humboldt, sustinuta de doamna Luisa Rath joi, 12 Octombrie, incepand cu ora 16:30, in cladirea Rectoratului Universitatii din Bucuresti, sala Consiliului de administratie
Mai multe detalii gasiti aici
Programe post-doctorale deschise la JINR (Joint Institute for Nuclear Research), Dubna
Vezi anunţul de aici




© Facultatea de Fizică - Universitatea din Bucureşti